De-atâtea ori am fost lovit
Și-n pulbere m-am prăbușit...
De jos cu greu m-am ridicat
Căci nimeni nu m-a ajutat.

Apoi, pe drumul către cer
Ce înțesat e de dureri,
Am mai înaintat puțin
Cu doar trei pași și mult suspin...

Până când iarăși am căzut
Și jos, în praf, mult am zăcut...
Căderea mi-a adus dureri
Și m-a lăsat fără puteri...

Așa mi-a fost sortit mereu
Pe calea către Dumnezeu:
Să cad, să mă ridic, să cad
Până ajung la sfântul vad!

De-atâtea ori mă ridicam
După ce mult în colb zăceam
Dar fața mea nu oglindea
Durerea ce mă copleșea.

Știam doar eu și Dumnezeu
Cât doare și cât mi-e de greu;
Că-n trupul meu mult sufeream
Eu altora nu le spuneam.

Căci n-aș fi vrut să-mpovărez
Pe cei pe care îi iubesc
Cu greutăți ce pot răni
Sau care-i pot încetini.

Și nici pe cei răi n-aș fi vrut
Să-i văd de chinul meu râzând,
Căci de dureri de m-aș fi plâns
Cu toții m-ar fi luat în râs.

Căci mai mereu s-au bucurat
Să vadă că-s lovit și cad
Și între ei au clevetit
Când mă vedeau că-s prăbușit.

Dar eu și azi ca și-n trecut
Mă voi ruga Lui tot mai mult,
Îl voi chema prin rugăciuni
Să facă-n dreptul meu minuni:

-Doamne, cât va mai fi așa? ...
Oare Te vei mai îndura
De mine, tristul călător
Căzut pe drum spre Ierihon? ...

Simt că mi-e sufletul uscat:
Am tot căzut, m-am ridicat;
Da, m-a ținut doar mâna Ta
Dar cât timp va mai fi așa? ...

De ce din ceruri nu-mi răspunzi?
De ce de mine Te ascunzi? ...
De ce nu vrei să mă salvezi,
Cu drag să mă restaurezi? ...

Cât voi mai fi rătăcitor
Și de ocara tuturor? ...
De câte ori voi mai cădea? . .
Când oare se va termina? ...

Îndură-Te, Stăpânul meu
De mine, căci ești Dumnezeu!
Răspunde-mi, dar, la rugăciuni
Prin sfinte semne și minuni! ...

Tu vezi cât sunt rănit de greu:
Oprește-Te în dreptul meu,
Îmi leagă rănile ce dor
Și pune-mi leac alinător! ...

Apoi mă du în al Tău han,
Sfânt și iubit Samaritean;
Căci sus, acolo, nu mai sunt
Drumuri pe care să mai plâng...